Prezentare

 

„Mănăstirea este un loc al păcii şi al înţelepciunii în care Îl slăvim pe Dumnezeu alături de toţi creştinii (...) din altarul ei izvorăsc Mureşul şi Oltul care de acum vor purta pe valurile lor rugăciunile maicilor şi ale tuturor ostenitorilor şi închinătorilor neamului.”

(ÎPS IOAN Selejan – Mitropolitul Banatului - ctitorul Sf. Mănăstiri )   

_DSC7585-4_resized

1

  002    




     Sfânta Mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Izvoru Mureşului este aşezată la poalele Hăşmaşului Mare, între cei doi fraţi de cruce Mureşul şi Oltul, la o altitudine de 950 m, pe DN 12 între Miercurea Ciuc şi Gheorghieni.

     În decursul istoriei, Biserica Ortodoxă din Transilvania a avut multe de suferit în această parte de ţară românească, Ortodoxia nefiind recunoscută multă vreme. Această rană a neamului şi a Bisericii româneşti a rămas deschisă până după primul război mondial, când spaţiul transilvănean se alipeşte din punct de vedere administrativ celor două mari provincii româneşti: Ţara Românească şi Moldova.

     Anul 1940 a adus pentru comunităţile şi instituţiile româneşti din zonă grele încercări, suferinţe şi tragedii de neimaginat. În contextul acestor vremuri politico-istorice deosebit de grele, multe din Bisericile judeţelor Covasna şi Harghita, unele nou ridicate, au fost distruse.

     Satul Izvorul Mureşului format din cătunele Tincani şi Boteni, este menţionat numai la recensământul din 1926, până atunci aparţinând de comuna Valea Strâmbă, iar din anul 1932 acestea vor alcătui comuna Izvorul Mureşului, subordonată plasei Gheorghieni. Din anul 1968, satul Izvoru Mureşului va intra în subordinea comunei Voşlobeni, considerată una din cele mai vechi aşezări din zonă (sec. XV-XVI).

     În 1994 s-a înfiinţat Episcopia Harghitei şi Covasnei, fiind ales episcop Înaltpreasfinţitul Ioan, părinte duhovnicesc, bun gospodar, cu experienţă în renovările şi construcţiile de mănăstiri din Oltenia (Polovragi, Tismana, Lainici) şi Ierusalim, unde a fost Superiorul Aşezământului Românesc.

     Cu durere în suflet a cercetat eparhia, găsind doar două candele aprinse în toată zona: Mănăstirea „Sf. Ilie” şi Mănăstirea Doamnei din Topliţa. Izvorul Mureşului este prima localitate de la Miercurea Ciuc spre Gheorghieni, unde sunt mai mulţi români şi o frumoasă Biserică Ortodoxă. Românii însetaţi de viaţa duhovnicească treceau munţii la mănăstirile din Moldova, unde se adăpau din izvorul credinţei ortodoxe. În 1936 sătenii au cumpărat un teren de 4 ha pentru construirea unei mănăstiri, dar vremurile de cumpănă din Ardeal nu i-au ajutat să-şi împlinească visul.

     În 1996, după Schimbarea la Faţă, s-a pus piatra de temelie a Sfintei Mănăstiri cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Ioan, ctitorul şi arhitectul Sfântului locaş.

     Pe 15 august 2000 a avut loc sfinţirea Bisericii de către Preafericitul Patriarh Teoctist, înconjurat de un sobor de episcopi şi preoţi. 

 3    4

     Mănăstirea este aşezată lângă şoseaua naţională, trezind admiraţia şi stârnind curiozitatea călătorului, care este surprins să vadă dintr-o dată, un zid masiv de piatră, care aminteşte de epoca medievală şi o clopotniţă înaltă, albă şi frumoasă. Această “apariţie” într-o zonă în care sunt prea puţine biserici ortodoxe, este surprinzătoare şi îl incită să oprească şi să cerceteze mai îndeaproape. 

     Chiar de la intrare îl întâmpină o troiţă maramureşeană şi o impunătoare faţadă de piatră cu o firidă de unde îl priveşte icoana în mozaic a Maicii Domnului, Ocrotitoarea Sfântului Locaş.

4    5

     Cu gândul adunat, pelerinul pătrunde prin poarta masivă de stejar, bogat ornamentată cu feronerie de epocă.
      Intrând pe sub bolta clopotniţei, parcă toată fiinţa se cutremură de frumuseţea care se dezvăluie. Nu ştii ce să priveşti mai întâi: frumuseţea peisajului, care de sub arcadă ţi se dezvăluie ca un adevărat colţ de rai, frumuseţea clădirilor ce răsar, albe şi curate sau bogăţia artistică şi tematică a picturilor care împodobesc acest mic pridvor şi îţi pare a fi cu adevărat „Tinda Raiului”.
Privirea coboară din cerul înalt spre „cerul de pe pământ” – Sfânta Biserică, care răsare printre flori şi verdeaţă, zveltă şi curată prin albul său imaculat. Totul este armonios şi echilibrat, îţi dă senzaţie de libertate şi odihnă, privirea nu se loveşte în clădiri îngrămădite şi austere. Ele parcă sunt risipite de o mână măiastră într-un peisaj mirific, ca nişte corăbii albe ce plutesc pe o mare de verdeaţa. Se cunoaşte mâna omului gospodar prin aleile riguros trasate, pavate cu piatră cubică, străjuite de o parte şi de alta de frumoase alei cu flori, în special trandafiri. Peste tot, pe la toate ferestrele, sunt aşezate flori care te îmbie să le admiri.
Cu sufletul plin porneşti încet pe aleea cu trandafiri spre Casa lui Dumnezeu – un edificiu tradiţional în formă de cruce, ce ne aduce aminte de perioada bizantină. Este construită în spiritul arhitecturii munteneşti a epocii de înflorire din timpul domniilor lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.

 6    7

     Sfântul locaş este pictat în întregime în tehnica frescă, în stil neobizantin, după Erminia picturii bizantine, de către pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului.
     Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn de păr sălbatic. Decoraţia ei se înscrie între sculpturile epocii brâncoveneşti şi este preluată după modelul iconostasului din paraclisul Mănăstirii Dealu. Icoanele de pe catapeteasmă sunt pictate de maici în atelierele mănăstirii.
     Sfânta Biserică adăposteşte racla cu o părticică din Sfintele Moaşte ale Sf. Ierarh Nicolae aduse de la Bari-Italia şi donate de către domnul Cristian Tabără.
     Toată fiinţa, cu trup şi suflet, pare că se desfată şi se împlineşte aici. Privirea se bucură de frumuseţea naturii, a florilor, dar şi de cea a picturilor prezente peste tot. Toate clădirile sunt împodobite în interior cu fresce foarte bogate prin tematică şi culoare, fiind peste 2.000 mp de pictură, un caz unicat în ţară şi în lume. Mintea se bucură căutând şi găsind sensurile adânci ale celor zugrăvite peste tot cu atâta „risipă” şi ingeniozitate, încât rămâi surprins de diversitatea şi bogăţia scenelor, prezentate totuşi cu rigoare, respectând regulile de aur ale iconografiei bizantine. Cu toată diversitatea lor se regăseşte o minunată unitate în toate programele iconografice executate de echipa pictorului Marcel Codrescu.
     Clopotniţa, care este şi poarta de intrare în Sfânta Mănăstire, simbolizând Poarta Raiului, este pictată cu scene care ne amintesc de dragostea de aproapele, mila de cei săraci şi primirea de străini.

8      9

     Corpul de chilii al maicilor domină prin mărimea şi forma arcelor în stil brâncovenesc, având şi un Paraclis de iarnă închinat Sf. Ioan Botezătorul. Holurile clădirii sunt pictate în tehnica frescă, fiind împodobite cu programe iconografice tematice. Scenele din foişor prezintă binecuvântarea revărsată de Dumnezeu asupra poporului român, de la geneză până la sfârşitul lumii, realizându-se o îmbinare foarte reuşită a scenelor legate de istoria laică şi cea bisericească, o tematică foarte originală şi unicat în ţara noastră.

10    11

     Tot parterul corpului de chilii este împodobit numai cu sfinţi români, în ordine cronologică, începând de la martirii primelor secole creştine, primii ierarhi, cuvioşi întemeietori de mănăstiri, apărători şi mărturisitori ai credinţei noastre străbune, nevoitori şi rugători pentru neam şi ţară şi terminând cu sfinţii care au strălucit în zilele noastre (Sf. Ioan Iacob Hozevitul).
     Casa scărilor este pictată cu scene din Vechiul Testament, preînchipuire a Celui Nou, zugrăvit la etaj. Aici este prezent un adevărat sinaxar în culori al anului bisericesc, fiind pictaţi sfinţi, precum şi martiriul unor mucenici din fiecare lună a anului bisericesc.

12     13

     Casa duhovnicului are şi ea o tematică aparte: holul şi trapeza fiind pictate cu scene specifice şi de bine-primire a pelerinilor.

14     15

     În afara incintei mănăstirii, coborând pe aleile cu flori, spre pădure, de o parte şi de alta a drumului te întâmpină cele două case pentru pelerini, care aşteaptă să odihnească pe oricine este dornic să-şi petreacă aici câteva ore de linişte şi rugăciune.

16    17

     Mănăstirea este un aşezământ de maici cu viaţă de obşte, care se străduiesc să împletească armonios rugăciunea cu ascultarea. Viaţa mănăstirii este rânduită de Înaltpreasfinţitul Ioan, după rânduiala mănăstirilor din Oltenia şi Moldova. Obştea celor 25 de maici sub îndrumarea maicii stareţe Stavrofora Miriam Oprea şi a părintelui duhovnic Protosinghelul Emanuel Manţa, trudeşte zilnic la întreţinerea şi înfrumuseţarea Sfintei Mănăstiri. În incinta mănăstirii se găsesc atelierele de pictură, tricotaje, croitorie, sculptură şi tâmplărie, unde maicile se ostenesc cu dăruire şi migală.
     Se spune că la edificiul istoriei fiecare pune câte o cărămidă şi la Judecata Obştească nimeni nu va avea pretenţia că a ridicat singur, ci, la rândul său, fiecare a contribuit la realizarea edificiului.
     Chiar dacă mănăstirea este nou zidită şi nu este încărcată de istorie, are o contribuţie duhovnicească şi culturală. Este izvor de duhovnicie şi uşurare pentru pelerinul trecător; pentru localnici este umbra istoriei care îi acoperă şi îi marchează permanent, fiindu-le reazem că au fost şi încă mai există aceste meleaguri. Este balsamul care oblăduieşte şi leagă rănile românilor din această încercată zonă a ţării. Pentru trecători este lumina care stârneşte curiozitatea de a pătrunde în interior şi izvor de cunoştinţă duhovnicească pentru cel care doreşte să se adape. Pentru cei pasionaţi de arta religioasă, mănăstirea încântă ochiul şi sufletul prin arhitectura sa şi prin picturile murale.
     La început de mileniu mănăstirea este o candelă aprinsă în inima Ardealului şi are rolul de a ţine strânsă legătura dintre viaţa monahală şi poporul din care s-a născut.

„Oricum, omul propune şi Dumnezeu hotărăşte ce este folositor şi întru zidire”.



665548d8733e8b8f1418561331Înaltpreasfinţitul IOAN
CTITORUL SFINTEI MĂNĂSTIRI IZVORU MUREŞULUI

 

     „A vorbi despre crucea neamului românesc, a vorbi despre jertfele înaintaşilor noştri şi a nu-ţi asuma şi tu crucea şi cuiele, ai putea să rămâi doar o umbră în istoria neamului tău."(IPS Ioan)

    Oprindu-se parcă pentru o clipă timpul „din alergarea lui de veacuri", din nebuloasa zbuciumului cotidianului, grijilor zadarnice şi a depărtării de Dumnezeu răsare în viaţa noastră o lumină: un român ardelean, Ierarh şi Om al sacrificiului de sine, care prin modestie şi sacrificiu contribuie mereu la creşterea spirituală şi nu numai a acestui colţ de Românie uitată – ÎPS. Ioan, ctitorul şi bunul nostru povăţuitor.

     Născut într-un cămin binecuvântat de Dumnezeu, la data de 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, Înaltpreasfinţitul Ioan se dovedeşte a fi un om ales şi înzestrat cu multe daruri, pe care le-a pus şi le pune în slujba Sfintei Bisericii şi a neamului românesc.
După cursul firesc al vieţii, a urmat şcoala primară şi gimnaziul în satul natal, a absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi" din Oradea şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti.
     Dar, la momentul hărăzit de Dumnezeu, în anul 1980, a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici. În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990 Facultatea de Teologie din Sibiu.
     La 15 august 1990 a fost hirotonit preot şi între anii 1990-1994 a fost stareţ al Mânăstirii Lainici. Între anii 1991-1994 a urmat cursurile Institutului Biblic din Ierusalim şi a efectuat studii de doctorat - Biblice, Egiptologie şi Orientalistică.
     În anul 1994 a fost Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru ocuparea funcţiei de episcop.
     La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a procedat la alegerea întâistătătorului nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, în persoana P.C. Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan.
     La sărbătoarea şi praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, în 20 iulie 1994, la Mânăstirea „Sf. Ilie" din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, s-a săvârşit hirotonia întru arhiereu a Prea Sfinţiei Sale, Ioan Selejan. La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc instalarea primului episcop al Covasnei şi Harghitei.

1    2

     Bucuria instalării noului ierarh a adunat mii de credincioşi; mulţi dintre ei erau îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale româneşti şi purtau prapori şi cruci, simboluri ale puterii dumnezeieşti.
     Bucuria şi dragostea oamenilor a rămas aceeaşi şi astăzi, neştirbită de vreme. După anii de bogată păstorire, după ce a străbătut de multe ori întreaga eparhie, Ierarhul este primit cu aceeaşi mare iubire de păstoriţii săi, este aşteptat de fiecare dată, în orice loc ar merge, cu acelaşi freamăt de nerăbdare şi încredere.
     Toţi ştiu că Părintele Ioan Episcopul este rugătorul şi mijlocitorul lor către cele cereşti, dar şi către cele pământeşti. Ei nu au uitat primele sale cuvinte adresate celor prezenţi la Miercurea-Ciuc în binecuvântata zi de 25 septembrie 1994, pe care le-au primit ca o promisiune şi ca o binecuvântare. Erau primele vorbe rostite ca Ierarh înscăunat şi ca mare iubitor de sfinţi - versurile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul:

„Fii pribegi ai ţării mele,
Rătăciţi printre străini,
Nu uitaţi menirea voastră
De creştini şi de români!"

     După instalarea în Scaunul Arhieresc, Prea Sfinţitul Episcop Ioan s-a găsit într-o situaţie deosebită: trebuiau vindecate rănile adânci lăsate de ocupaţia străină din anii 1940-1944 şi din anii ce au urmat (mai ales din timpul Regiunii Autonome Maghiare), trebuia redată speranţa în ajutorul neprecupeţit al lui Dumnezeu, în forţele proprii şi în forţa solidarităţii fraţilor întru credinţă şi neam.
     Centrul tuturor preocupărilor Înaltpreasfinţiei Sale a fost şi este Sf. Biserică, instituţie fundamentală pentru păstrarea identităţii românilor trăitori din cele două judeţe ale Eparhiei, factor de pace şi bună înţelegere între toţi locuitorii zonei.
     Scormonind în cenuşa istoriei şi găsind încă acel foc sacru, acei cărbuni încă arzând în vetrele şi în altarele românilor, IPS Ioan a făcut ca viaţa să se desfăşoare într-o anumită normalitate spiritualitate şi liturgică, însă cu specificul locului: familii româneşti puţine, familii pierdute la alte confesiuni, din lipsă de preoţi ortodocşi. Astfel, ajutat de experienţa din tinereţe, de pe şantierele de construcţii industriale, civile şi bisericeşti, IPS Ioan a fost arhitect sau inginer, tehnician sau economist, maistru sau chiar muncitor. Cele peste 165 de şantiere de construcţii, restaurări şi reparaţii de biserici, mânăstiri şi case parohiale, au fost „călcate" de zeci de ori. Sunt mulţi oameni care ani de zile au îndeplinit diferite rosturi publice, în cele două judeţe, şi care nu cunosc atât de bine ca Vlădicul Ioan localităţile zonei.
     În spiritul strategiei misionare a Bisericii Ortodoxe Române pe aceste meleaguri româneşti greu încercate de istorie, ca om al rugăciunii, cu o experienţă monastică dobândită de-a lungul anilor în cunoscutele mănăstiri din Oltenia şi din Ţara Sfântă, IPS Ioan a susţinut şi sprijinit şi monahismul.
     Dacă la venirea sa în Eparhia nou înfiinţată funcţionau doar Mănăstirea Sf. Ilie Topliţa, vechea ctitorie a patriarhului Miron Cristea şi Mănăstirea Doamnei – Moglăneşti, astăzi Eparhia are alte opt schituri şi mănăstiri: Mănăstirea „Sf. Nicolae", Miercurea-Ciuc, Mănăstirea Izvoru Mureşului, Mănăstirea Făgeţel, Schitul Gura Izvorului, Schitul Dumbrăvioara – în judeţul Harghita şi Mănăstirea Mărcuş, Mănăstirea Valea Mare, Mănăstirea Sita Buzăului – în judeţul Covasna.

3    4

     Între acestea toate, se remarcă în mod deosebit Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului", pentru care Inaltpresfinţia sa a fost un maestru arhitect, reuşind să valorifice într-o notă şi sinteză originală stilul tradiţional românesc al domnitorului Matei Basarab şi stilul brâncovenesc. Aceasta a devenit mănăstirea românilor de pretutindeni, din ţară şi din afara graniţelor ţării.

5     6

    IPS Ioan nu a participat numai la ridicarea zidurilor mănăstireşti, ci a « zidit » şi suflete, ajutând la formarea duhovnicească a tinerilor chemaţi la viaţa călugărească, rânduind stareţi şi duhovnici care să formeze tinerele vlăstare ale monahismului, fixând şi tipicul slujbelor bisericeşti, după mănăstirile Tismana, Polovragi şi cele din nordul Moldovei.

7     8

     Iubitor al pământului românesc, al tradiţiilor şi mai ales al spiritualităţii ortodoxe, IPS. Ioan a dovedit dar şi deschidere spre culturile altor neamuri şi disponibilitate spre înţelegere şi bună convieţuire. Este căutat de foarte mulţi oameni din eparhie şi din întreaga ţară, şi nu numai de români, toţi găsind sprijin şi ospitalitate. IPS. Ioan se bucură de o egală preţuire din partea românilor şi celorlalte etnii, oameni simpli sau intelectuali, reprezentanţi ai autorităţilor religioase sau laice, oameni de cultură şi ştiinţă.

9     10

     IPS. Ioan a fost implicat de mai multe ori, ca un „fiu al păcii", chiar şi în problemele dificile ale ţării, în situaţii de conflicte sociale. IPS Calinic al Argeşului l-a numit „Episcopul Păcii de la Cozia", când, prin intervenţia Sa s-a trecut peste o mare încleştare socială. Atunci, IPS Ioan a dovedit că Biserica cu slujitorii ei este cea care are întotdeauna soluţia cea mai bună: pacea, dragostea faţă de semeni.
     Un însemnat act de apreciere şi preţuire a întregii lucrări a Inaltpreasfinţitului Părinte Ioan, puse în slujba Sfintei Biserici şi a neamului românesc din Episcopia Covasnei şi Harghitei, în cei 15 ani de arhierie, a fost hotărârea de ridicare a Preasfinţiei Sale la rangul de Arhiepiscop pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujire chiriarhală deosebită şi îndelungată a Bisericii. Hotărârea a fost luată în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009 şi pusă în fapt la data de 23 august 2009 în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite de către PF Daniel, Patriarhul României şi 14 membrii ai Sfântului Sinod.

11     12

      În data de 28 decembrie 2014 Înalpreasfințitul Ioan a fost întronizat Mitropolit al Banatului, iar la 15 februarie 2015 a fost instalat Episcop al Covasnei și Harghitei Preasfințitul Andrei Moldovan care a fost Episcop vicar la Arhiepiscopia Sibiului.

„Iubirea de Dumnezeu este înţelepciunea slăvită şi cui voieşte El, aceluia o împarte, după chibzuinţa Sa."
Isus Sirah, 1, 13)

Contact

Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”
Maica Stareţă Stavrofora Miriam Oprea
Telefon: 0744-966.950
Localitatea: Izvoru Muresului Jud. Harghita Cod 537356
Detalii și Formular de Contact
Atelier Pictură: 0742-224.590
Cazare:              0742-224.590
Vă rugăm să sunați între orele: 
09.00 - 12.20 și 14.00-16.30.
Vă rugăm să nu sunați în duminici și sărbători.

Copyright © 2010-2016 Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Izvoru Mureşului.
Toate drepturile rezervate. Webmaster: Bogdan Tinca