CASA DUHOVNICULUI

A-L găsi pe Dumnezeu înseamnă a-L căuta fără încetare.
(Sf. Grigorie de Nyssa)
 
     Având în vedere faptul că această mănăstire a fost rânduită pentru vieţuirea maicilor s-a ridicat şi o casă pentru duhovnicul mănăstirii, dar şi pentru cel care este ctitorul şi sufletul acestei mănăstiri, Înaltpreasfinţitul Ioan. Ca urmare una dintre încăperi o fost destinată găzduirii lui atunci când binevoieşte să poposească sub streaşina mănăstirii sale.
     Casa duhovnicului formată din parter şi mansardă, s-a ridicat lateral,  în spatele bisericii. Este construită în acelaşi stil arhitectonic cu al întregului ansamblu mănăstiresc. Faţadele sunt simple, fără motive ornamentale deosebite, doar ferestrele largi, arcuite sunt marcate de un brâu simplu.
     Această clădire este unică prin picturile din holul de primire. Aici întâlnim scene de bine-primire, unde Dumnezeu este găzduit de oameni: Teofania Sf. Treimi la stejarul Mamvri, reprezentând ospitalitatea Drepţilor Avraam şi Sarra  şi “Iisus Hristos în casa lui Lazăr din Betania”. Sunt de asemenea pictaţi câţiva sfinţi şi sfinte al căror nume îl purtau maicile care au locuit în această casă, în cea mai grea perioadă (începutul construirii Sfintei Mănăstirii).

Contact

Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”
Maica Stareţă Stavrofora Miriam Oprea
Telefon: 0744-966.950
Localitatea: Izvoru Muresului Jud. Harghita Cod 537356
Detalii și Formular de Contact
Atelier Pictură: 0742-224.590
Cazare:              0742-224.590
Vă rugăm să sunați între orele: 
09.00 - 12.20 și 14.00-16.30.
Vă rugăm să nu sunați în duminici și sărbători.

Copyright © 2010-2016 Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Izvoru Mureşului.
Toate drepturile rezervate. Webmaster: Bogdan Tinca