Arhitectură-pictură

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (Psalmul 76, 13)

     
004    Sfânta Biserică are hramul „Adormirea Maicii Domnului” sărbătoare prăznuită la data de 15 August.
        Piatra de temelie a fost pusă în ziua de 7 august 1996 de către IPS Ioan, Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei. În anul 1998 s-a început pictarea Sf. Biserici, iar în anul 2000, pe 15 august s-a sfinţit de către PF. Teoctist.
        Sfânta Biserică este aşezată în mijlocul incintei, cu Sf. Altar spre răsărit şi este un edificiu tradiţional de plan treflat, construit în spiritul arhitecturii munteneşti a epocii de înflorire din timpul domniilor lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.
     Exteriorul Bisericii prezintă o siluetă clasică, zveltă, datorită elementelor arhitecturale judicios repartizate. În partea de jos are soclul masiv din piatră de Tuşnad, cioplită dreptunghiular, continuând cu registrele faţadelor ritmate vertical de firide înalte, bogat profilate în arcaturi trilobate. Pe orizontală are brâul în torsadă specific Sfintelor Biserici, deasupra căruia se înşiruie ocniţe cu arcatură trilobată, întrerupte doar de firida icoanei Deisis lucrată în mozaic de Murano.
     Elementul vertical dominant este turla. Dezvoltată în înălţime, se sprijină pe structura naosului pe un soclu prismatic masiv.
     Vederea exterioară corespunde cu compartimentarea interioară a locaşului. Biserica, orientată spre răsărit, este compartimentată transversal, de la apus spre răsărit, în pronaos (exterior - pridvorul şi interior), naos cu două abside laterale şi altar (absida principală).
     Pridvorul, deschis, este prevăzut cu coloane masive, cu capiteluri şi socluri sculptate, coloane care susţin arcaturile trilobate specifice. Pridvorul este acoperit cu tradiţionala boltă semicilindrică, transversală, delimitată la extremităţi de timpane arcuite, oferind spaţiile adecvate pentru programul iconografic desfăşurat aici. Acest program iconografic este dominat de Patimile Mântuitorului şi de mucenicia unor sfinţi.
     Din pridvor, o uşă sculptată în stejar masiv, originală prin formă şi concepţie (cu ferestre în formă de cruce şi feronerie de epocă), permite accesul în interiorul locaşului, interior care oferă o privelişte unitară până spre altar, întrucât pronaosul se continuă cu naosul, fără pereţi despărţitori, fiind doar uşor supralărgit prin două aripi laterale.
     Biserica, ca orice locaş de cult este în aşa fel construită încât suprafeţele interioare ale pereţilor oferă un spaţiu foarte potrivit pentru împodobirea iconografică. Mai mult, biserica este zidită din materiale şi primeşte forme prin care dobândeşte calităţi acustice care înlesnesc auzirea cântărilor şi rugăciunilor.
     Pictura murală a bisericii este realizată în tehnica frescă, în stil neobizantin, după Erminia picturii bizantine, de către pictorul Liviu Dumbravă din Gura Humorului. Pigmenţii folosiţi sunt majoritatea naturali, culorile sunt grave, potolite, exprimând sobrietate şi stăpânire interioară, sugerând o altă lume, mai înaltă mai duhovnicească. Aureolele sfinţilor care semnifică sfinţenia, slava dumnezeiască sunt realizate cu foiţă de aur, fiind foarte clar trasate şi puternic reliefate, în special cea a Mântuitorului. Culoarea predominantă a fundalului este albastru mediu.
     Programul iconografic este foarte bogat şi cuprinde toate cele trei cicluri caracteristice pe care iconografii bizantini le numesc Ciclul dogmatic, Ciclul liturgic şi Ciclul praznical, care ocupă o anumită parte a edificiului. Astfel în Sf. Altar şi pe cupolă (turlă) sunt pictate icoane aparţinând Ciclului dogmatic (Maica Domnului Platytera în altar, Hristos-Pantocrator, îngerii, proorocii, apostolii şi evangheliştii pe turlă) şi Ciclului liturgic (Sfinţii Ierarhi în altar şi Liturghia cerească pe turlă). Ciclul praznical este format de icoanele celor douăsprezece praznice împărăteşti care se pictează pe bolte şi icoanele sfinţilor care împodobesc pereţii verticali.
     Compoziţiile sunt animate de un puternic suflu artistic, de îndemânare şi plasticitate şi însumează toate funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească o iconografie bisericească care este prin excelenţă duhovnicească în esenţă şi aspiraţie, picurând în sufletele oamenilor balsam de iubire, mângâiere şi evlavie, aceştia plecând uşuraţi de povara greutăţilor vieţii şi cu nădejde de mântuire.
     Dintre scenele pictate amintim în mod special de Liturghia îngerească (cerească), pictată pe registrul inferior al turlei, într-o formă foarte asemănătoare cu cea pictată de Teofan Cretanul în M-rea Stavronikita, Muntele Athos şi alte două scene pictate în naos, în planul median: “Iisus Hristos în Templu la doisprezece ani” şi “Iisus Hristos în casa lui Lazăr din Betania”. Această ultimă scenă, mai rar întâlnită, este foarte armonios realizată şi îmbinată cu detalii care surprind. În centru Mântuitorul stă la loc de cinste, sub un baldachin şi priveşte spre Marta “care se silea să facă ospăţ mare”. Lazăr, prietenul Domnului, stă în partea dreaptă a Mântuitorului rezemat cu o mână de baldachin şi priveşte cu drag la El, ca şi Maria aşezată la picioare care “asculta cuvintele Lui”, iar în spatele lor o parte din Apostoli. Scena este completată cu tot ceea ce se putea vedea din Betania: Templul din Ierusalim, Marea Moartă ce se întrezăreşte în depărtare, Ierihonul şi cărarea ce se pogora de la Ierusalim către Ierihon şi pe care a trecut adesea Hristos cu apostolii Săi. Ca noutate apare redat singurul Izvor din Betania din care a băut apă Hristos-Dumnezeu. De asemenea, în această scenă este marcată şi cărarea care duce către mănăstirea Hozeva, unde a trăit şi s-a desăvârşit Sf. Ioan Iacob Românul. Iată deci o scenă care îl are în centru pe Hristos, dar care ne aduce aminte de românii care au sihăstrit la Hozeva şi la Schitul românesc de la Iordan. Toate aceste amănunte privind cadrul geografic natural din Ţara Sfântă “trădează” faptul că pictorul trăise o vreme în Ţara lui Iisus şi a adus cu el ceva din frumuseţea şi austeritatea locurilor sfinte în frescele bisericii şi ale paraclisului mănăstirii.
    O altă notă de originalitate a Sf. Biserici este dată de catapeteasma sculptată în lemn de păr sălbatic, care surprinde prin unitatea sa decorativă impresionantă. Decoraţia ei se poate înscrie între sculpturile epocii brâncoveneşti şi este preluată după modelul iconostasului din paraclisul Mănăstirii Dealu, sculptat de călugării mănăstirii în perioada patriarhului Iustinian. Forma sa iese din tiparele obişnuite, fiind frântă.
     Structurile vegetale unice la fiecare capitel, care corespund şi stâlpişorilor de la icoane, precum şi dantelăria de pe uşile împărăteşti încadrează iconostasul dându-i o formă originală. Partea superioară este împărţită în trei registre, având ornamente florale şi decorative total diferite între ele, trecerea făcându-se cu elemente de sculptură pătrunsă, ce formează acea dantelărie care impresionează prin frumuseţe, dar având şi rolul practic de a crea o acustică mai deosebită, ajutând la propagarea sunetelor şi creând o rezonanţă perfectă între Sf. Altar şi naos.
Icoanele pictate pe lemn care împodobesc catapeteasma, precum şi cele de pe tetrapoadele de închinare sunt zugrăvite de maicile din mănăstire în stil neobizantin, conform Erminiei picturii bizantine, şi impresionează prin eleganţă expresivă, rigoarea desenului şi cromatica culorilor, armonizându-se foarte bine cu pictura murală a bisericii.
     Întreg mobilierul bisericii este sculptat în stejar masiv, strănile, două tetrapoade de închinare din naos, alte două în pronaos, precum şi baldachinul care veghează o altă comoară nepreţuită a bisericii noastre: o mică raclă de argint aurită cu o părticică din moaştele Sfântului Mare Ierarh Nicolae primite de la Bari – Italia.
    Sfânta Biserică e înveşmântată ca o Mireasă cu veşminte brodate în atelierul mănăstirii.
    Sf. Biserica este deschisă permanent pe parcursul zilei, iar o maică stă la dispoziţia oricărui om care-i calcă pragul.
Tu îngrijeşte-te de ale lui Dumnezeu şi Dumnezeu se va îngriji de ale tale.
(Sf. Ioan Gură de Aur)

 

     În vara anului 1997 s-a pus temelia la corpul de chilii al maicilor format din parter, etaj şi mansardă şi înzestrat cu un foişor şi un Paraclis de iarnă. Arhitectura lui ne aminteşte de aceeaşi epocă a lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, faţada purtând  motive ornamentale specifice: la Paraclis firide înalte, bogat profilate în arcaturi tri9lobate, asemănătoare cu cele ale Bisericii şi un şir de rozete decorative cu semnul Sf. Cruci înscris, motiv care se regăseşte şi pe faţada corpului de chilii, marcată de arcele largi ale ferestrelor.
     Corpul de chilii este aşezat perpendicular pe axa principală a bisericii şi aproape simetric, poziţia lui fiind echilibrată, atât faţă de Biserică, cât şi faţă de clopotniţă, proporţiile create dând impresia de spaţialitate şi armonie.
     Lipit perpendicular de corpul de chilii şi făcând corp comun cu acesta, Paraclisul de iarnă este închinat „Soborului Sf. Ioan Botezătorul” – 7 ianuarie şi a fost sfinţit în anul 2009 de către IPS Ioan cu ocazia sărbătoririi Hramului. În Paraclis s-au ţinut toate slujbele pe timp de iarnă, în perioada când nu aveam încălzire centrală în Biserica mare. Tot aici îşi găsesc un loc de refugiu maicile pentru pravila personală de rugăciune, fiind de asemenea şi locul în care sufletul se uşurează prin Taina Sf. Spovedanii. Are dimensiuni mult mai mici faţă de Sf. Biserică şi este lipsit de turlă şi de abside laterale, având formă de navă. Catapeteasma, care delimitează cele două încăperi ale Paraclisului, naosul şi altarul, este mai mică decât cea din Biserică, având un singur registru superior (cel al icoanelor praznicale), dar aceeaşi linie frântă, aceeaşi acustică şi acelaşi material (lemnul de păr sălbatic), şi mai ales aceeaşi ornamentaţie deosebită şi icoane pictate pe lemn de maici în atelierul mănăstirii.

Read More

     Pictura murală este la fel asemănătoare cu cea din Biserică, fiind realizată de acelaşi pictor: Liviu Dumbravă, spre deosebire de restul corpului de chilii care a fost zugrăvit de echipa pictorului Marcel Codrescu din Bucureşti, tot în tehnica frescă şi în stil neobizantin.
     Corpul de chilii este pictat aproape în întregime: foişorul, holul şi trapeza la parter, casa scărilor de la etaj şi mansardă, precum şi foişorul şi holul de la etaj, ceea ce este unicat în ţară şi chiar în lume. Clădirea are peste 2000 mp cu pictură, caracterizată prin originalitatea, bogăţia şi diversitatea tematicii adoptate, întregind fiecare scenă pictată, dându-i un plus de frumuseţe, şi sporind nu numai valoarea artistică, spirituală, dar şi pe cea istorică a temei iconografice prezentate. Cromatica este mult mai caldă, predominând nuanţele mai deschise, spre deosebire de Sf. Biserică unde se impune o cromatică mai sobră, mai gravă.
     Foişorul, care a fost conceput ca loc de primire a oaspeţilor, are un program iconografic ce reprezintă Binecuvântarea revărsată de Dumnezeu asupra poporului român de la geneză şi până în zilele noastre, realizându-se o îmbinare foarte reuşită a scenelor legate de istoria laică şi bisericească.
     Binecuvântarea vine de la icoana Preasfintei Treimi ce străjuieşte impresionanta cupolă a foişorului, cupolă ce creează şi o acustică deosebită. Geneza istorică a poporului român este marcată de scenele pictate în cele trei nişe create pe peretele de apus.  Decebal şi Traian, străjuiţi de o parte şi de alta de două scene ale Unirii: cea a lui Mihai Viteazul de la 1600 şi actul final al Unirii de la 1918. Aceste evenimente sunt legate şi de cele două judeţe ale Eparhiei. Mihai Viteazul a trecut în Ardeal prin zona noastră iar Patriarhul Miron Cristea a făcut parte din delegaţia transilvăneană ce a dus actul Unirii la Bucureşti. El a fost primul Patriarh al României şi s-a născut în Topliţa, unde a întemeiat  Mănăstirea „Sf. Proorocului Ilie”  (pe terenul casei părinteşti).
     Geneza spirituală a poporului român este reprezentată prin scena pictată pe peretele dinspre răsărit: „Sf. Apostol Andrei propovăduind Evanghelia geto-dacilor”.
     Un fiu al Daciei Pontice, fiu duhovnicesc al Sf. Ioan Gură de Aur, este pictat pe peretele de la miazăzi - Sf. Cuvios Ioan Casian (sec III-IV), care a pus bazele monahismului apusean de obşte, după regulile vieţii monahale aduse din Răsărit. Scena în care este pictat îl înfăţişează întemeind în Marsilia (Franţa) două mănăstiri – una de maici şi una de călugări.18
    Istoria poporului nostru a fost scrisă cu sângele mărturisitorilor de dreaptă credinţă şi de neam, aşa cum a fost şi cel al Martirilor Brâncoveni pictaţi deasupra nişelor istorice, martirizaţi la 15 august 1714 – ziua marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului şi totodată ziua de naştere a domnitorului român.
     Binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă şi asupra mănăstirii noastre, care este pictată pe peretele de miazănoapte, aşa cum era ea în anul 2000 - anul de referinţă al mănăstirii, când s-a făcut sfinţirea.
     Holul de intrare în foişor, care face legătura cu corpul de chilii este şi el pictat, avându-o în centru pe Maica Domnului ca Ocrotitoare a României Mari. Maica Domnului marchează trecerea spre un alt program iconografic: cel al sfinţilor români, care se desfăşoară pe tot holul parterului, în ordine cronologică, începând cu martirii primelor secole creştine, primii ierarhi, cuvioşii întemeietori de mănăstiri, apărători şi mărturisitori ai credinţei noastre străbune, nevoitori şi rugători pentru Neam şi Ţară. Sunt pictaţi de asemenea şi sfinţi de alt neam, dar cu moaşte întregi în ţara noastră, cum sunt: Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi, Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Mc. Filofteia de la Argeş şi Sf. Grigorie Decapolitul de la Bistriţa – Vâlcea.
     Din galeria sfinţilor români fac parte şi sfinţi care nu erau canonizaţi la data pictării lor (2000-2001) şi care au fost canonizaţi ulterior cum sunt: Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica, Cuv. Dionisie “Smeritul” şi sfinţii „moldoven,i”: Sf. Cuv. Rafail de la Agapia, Sf. Vasile de la Moldoviţa, Cuv. Iosif de la Bisericani, Sf. Chiriac de la Bisericani, Sf. Cuv. Simeon Sihastrul întemeietorul, Sf. Amfilohie Sihastrul primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi, Cuv. Chiriac de la Tazlău, Sf. Ioan de la Râşca; iar alţii „aşteaptă” canonizarea: Cuv. Neofit Sihastrul şi Meletie Sihastrul, Irinarh de la Horaiţa.
     Tot la parter se află şi trapeza (sala de mese) socotită ca o a doua biserică, întrucât în timpul mesei călugării se hrănesc şi din cuvântul de folos care se citeşte. De aceea şi este pictată în întregime ca o biserică, cu scene care îl arată pe Mântuitorul în timpul acesta al hrănirii trupeşti, pe care îl ridică însă la un nivel superior, duhovnicesc. O poziţie centrală ocupă bineînţeles Cina cea de taină, respectând arhetipul bizantin duhovnicesc de reprezentare, dar cu elemente inedite, preluate după o scenă din primele secole creştine văzută de Înaltpreasfinţitul Ioan într-o catacombă la Roma. De o parte şi de alta se află Maica Domnului cu Mironosiţele femei şi Sf. Ioan Botezătorul cu ucenicii lui, ce vor deveni apostoli ai Mântuitorului. Alte scene specifice: “Iisus Hristos binecuvântând cele cinci pâini” şi “Cina de la Emaus”. În rest sunt pictaţi sfinţi şi sfinte care au dus o viaţă monahală, închinată lui Hristos.
     Urcând la etaj, pe casa scărilor, ne întâmpină scena sfinţirii mănăstirii la 15 august, precum şi un program iconografic cu scene din Vechiul Testament, de exemplu: “Chemarea lui Avram” în Ţara Făgăduinţei, “Jertfa lui Avraam” şi primirea Legii pe Muntele Sinai de către Moise.
     La etaj este pictat un sinaxar al Sfinţilor din calendarul ortodox, începând cu  septembrie, prima lună a anului bisericesc. Pentru fiecare lună sunt zugrăviţi trei-patru Sfinţi şi martiriul unui Sfânt din luna respectivă. De exemplu, pentru luna iunie avem pictat Martiriul Sf. Ap. Petru şi Pavel, precum şi pe Sf. Iustin Filozoful, Sf. Dorotei al Cirului şi Sf. Mc. Fevronia.
Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
 

 

Adu-ţi aminte de Dumnezeu pentru ca şi El să-şi aducă întotdeauna aminte de tine.

  (Sf. Isaac Sirul)

 

     Clopotniţa care străjuieşte poarta principală de intrare în mănăstire, simbolizează Tinda Raiului şi adăposteşte sub bolta ei un impresionant program iconografic care aminteşte de chemarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu, arătând şi calea pe care trebuie să o urmăm pentru a deveni vrednici de o asemenea chemare.
     Clopotniţa are în general rolul de a adăposti toaca şi clopotele (trei clopote mari turnate în Austria), care cheamă credincioşii la rugăciune. Ea este înaltă tocmai pentru ca răsunetul prelung al clopotelor să ajungă la mari depărtări aducând aminte că a sosit ceasul de a-L slăvi pe Dumnezeu.
     Turnul clopotniţă are un aspect masiv, cu o faţadă impunătoare, decorată cu piatră placată, străjuită de o Sfântă Cruce şi de nişa ce adăposteşte icoana Maicii Domnului.
     Pentru a amplifica utilitatea acestui edificiu s-au construit de o parte şi de alta două mici corpuri de chilii cu un etaj şi mansardă pentru adăpostirea pelerinilor şi a unui mic magazin de obiecte bisericeşti. Faţada exterioară a acestui edificiu este  împodobită cu arcaturi trilobate şi repetă motivul ornamental specific stilului arhitectonic medieval muntenesc adoptat la toate celelalte clădiri ale mănăstirii.
    
      Parterul turnului-clopotniţă prezintă o boltă semicilindrică longitudinală, destul de amplă, delimitată la capete cu timpane arcuite, fiind întărită şi de arce dublouri sprijinite de stâlpi masivi, care o împart în două secţiuni ce facilitează desfăşurarea în bune condiţii a programului iconografic. În acelaşi scop spaţiul de sub clopotniţă este prevăzut şi cu nişe laterale arcuite propice pentru temele iconografice şi decorul ornamental adecvat.
     Pictura este executată de echipa pictorului Marcel Codrescu din Bucureşti, în tehnica frescă, în stil neobizantin. Prima secţiune, cea de lângă poartă, pare a fi rezervată Mântuitorului, fiind dominată, pe boltă, de icoana Preasfintei Treimi. Deasupra porţii este pictată o “chemare”: “Iisus Hristos chemându-l pe Zaheu”, chemare adresată până astăzi tuturor oamenilor la mântuire şi viaţă veşnică, iar în stânga o “cale”: “Pilda celor zece fecioare” - candela aprinsă a credinţei lucrătoare prin virtuţi, dintre care cea mai de preţ şi mai grabnic primită este milostenia, iar în partea dreaptă o “intrare”: “Intrarea în Ierusalim” simbolizând intrarea credincioşilor în Ierusalimul Ceresc, prin Biserica lui Hristos.
    În registrul inferior sunt pictate alte două scene: “Pilda bogatului şi a săracului Lazăr” care din nou evidenţiază virtutea cea mare a milosteniei, care mult va cântări la Înfricoşătoarea şi Dreapta Judecată şi „Iisus Hristos vorbind cu samarineanca” – o întoarcere către Hristos prin mărturisire şi îndreptarea vieţii (ca şi Zaheu).
     Secţiunea a doua este rezervată Maicii Domnului: sus pe boltă apare Maica Domnului Orantă, străjuită de imagini ce alcătuiesc o temă iconografică ce poate fi intitulată “Imnul Acatist al Născătoarei de Dumnezeu”, cuprinzând trei momente din viaţa ei: Naşterea Maicii Domnului, Buna Vestire şi întâlnirea cu Sfânta Elisabeta.
     În registrul inferior apare pictat “Sf. Ioan Iacob de la Neamţ în pustiul Hozevei” ţinând în mână un pergament pe care sunt aşternute versurile-îndemn adresate românilor pribegi din Ţara Sfântă, dar care se potrivesc foarte bine credincioşilor români din această parte de ţară, pribegi şi străini pe propriile plaiuri:  “Fii pribegi ai ţării mele, / Necăjiţi între streini, / Nu uitaţi menirea voastră / De Români şi de creştini”.
     În partea stângă este pictată “Sfânta Ecaterina primind învăţătură de la duhovnic”, punctând o altă poartă de intrare în Împărăţia Cerurilor: taina pocăinţei, a Sfintei Spovedanii.
     În medalioane mai mari sau mai mici sunt încadraţi sfinţi, cuvioşi şi cuvioase, mucenici şi muceniţe, tot atâtea pilde vii de aleasă vieţuire întru Hristos şi totodată calzii noştri mijlocitori şi rugători, alături de Maica Domnului, pentru mântuirea noastră.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, ale prea cuvioşilor părinţilor noştri şi ale tuturor sfinţilor tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!
A-L găsi pe Dumnezeu înseamnă a-L căuta fără încetare.
(Sf. Grigorie de Nyssa)
 
     Având în vedere faptul că această mănăstire a fost rânduită pentru vieţuirea maicilor s-a ridicat şi o casă pentru duhovnicul mănăstirii, dar şi pentru cel care este ctitorul şi sufletul acestei mănăstiri, Înaltpreasfinţitul Ioan. Ca urmare una dintre încăperi o fost destinată găzduirii lui atunci când binevoieşte să poposească sub streaşina mănăstirii sale.
     Casa duhovnicului formată din parter şi mansardă, s-a ridicat lateral,  în spatele bisericii. Este construită în acelaşi stil arhitectonic cu al întregului ansamblu mănăstiresc. Faţadele sunt simple, fără motive ornamentale deosebite, doar ferestrele largi, arcuite sunt marcate de un brâu simplu.
     Această clădire este unică prin picturile din holul de primire. Aici întâlnim scene de bine-primire, unde Dumnezeu este găzduit de oameni: Teofania Sf. Treimi la stejarul Mamvri, reprezentând ospitalitatea Drepţilor Avraam şi Sarra  şi “Iisus Hristos în casa lui Lazăr din Betania”. Sunt de asemenea pictaţi câţiva sfinţi şi sfinte al căror nume îl purtau maicile care au locuit în această casă, în cea mai grea perioadă (începutul construirii Sfintei Mănăstirii).

Contact

Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”
Maica Stareţă Stavrofora Miriam Oprea
Telefon: 0744-966.950
Localitatea: Izvoru Muresului Jud. Harghita Cod 537356
Detalii și Formular de Contact
Atelier Pictură: 0742-224.590
Cazare:              0742-224.590
Vă rugăm să sunați între orele: 
09.00 - 12.20 și 14.00-16.30.
Vă rugăm să nu sunați în duminici și sărbători.

Copyright © 2010-2016 Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Izvoru Mureşului.
Toate drepturile rezervate. Webmaster: Bogdan Tinca